Ce investiții ar fi necesare în 2018?

Se apropie momentul adoptării bugetului local al comunei Moșnița Nouă pe anul 2018. Așa cum am făcut și în anul precedent, grupul de consilieri locali din care fac parte dorește să cunoască opiniile dumneavoastră legate de investițiile din comună, pentru a le aduce la cunoștința ordonatorului principal de credite și pentru a le susține în consiliul local.

A trecut un an și jumătate de când a fost instalată actuala administrație locală în Moșnița Nouă. Dintre finanțările europene moștenite de la precedenta administrație se numără :

  • un milion de euro pentru asfaltarea următoarelor  străzi:
    1. Albina – strada Bârnar , lungime 633 m, str. Rusca, lungime 531 m, total lungime Albina – 1.164 m, total suprafața asfaltată Albina – 4.656 mp;
    2. Moșnița Veche – strada Ioan Farchescu – lungime 696 m, lățime carosabil 4 m, strada Aurel Cosma – lungime 1.562 m, str. Dorin Teodorescu – lungime 1.505 m, str. Vicențiu Babeș – lungime 975 m, total lungime Moșnița Veche – 4.738 m, total suprafață asfalt Moșnița Veche – 18.952 m;
    3. Urseni – strada Coloniștilor – lungime 652 m, strada Vasile Luminosu – lungime 711 m, strada Unirii – lungime 675 m,  str. Cneaz Pepelecea – lungime 652 m, strada Nicolae Botoca – lungime 640 m, strada Gării – lungime 82 m , total lungime Urseni – 3.554 m, tota suprafață asfalt Urseni – 14.216 mp.

Toate străzile au carosabilul de 5,5 m, cu lățimea asfaltată de 4 m.

  • un milion de euro pentru rețea de canalizare la Urseni;
  • o jumătate de milion de euro pentru creșă în Moșnița Nouă;
  • o jumătate de milion de euro pentru dotarea și modernizarea căminelor culturale din Albina, Moșnița Veche și Urseni.

Niciunul dintre aceste obiective de investiții nu a fost început.

 

This entry was posted in Părerea dumneavoastră e importantă!. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns